Press "Enter" to skip to content

Unii copii, pur și simplu, se obișnuiesc cu gândul că părinții lor au plecat

 

Ești părinte, ai un copil al tău de 1, 2, 5 ani, mai mare sau mai mic, ai unul sau mai mulți, și într-o zi te-ai hotărât să pleci. Nu contează unde, cum, pentru cât timp sau de ce. Ai ales să pleci, și ai plecat. Și ai lăsat în urmă suflete mici care au nevoie de tine. Omuleți dragi care nu știu și nu înțeleg de ce ai plecat, nu știu când și dacă te vei întoarce, dar care sunt dispuși să te aștepte o viață. Știu că poate nici ție nu ți-e ușor, că poate sufletul tău se crapă în la fel de multe locuri ca și cel al omului căruia i-ai dat viață, însă tu alegi, el nu. El, sau ei, doar se obișnuiesc cu ideea că ai plecat.

Îi vezi și-i cunoști, sunt acei ochii care stau mereu lipiți de geamul aburit, acele guri care cheamă, strigă, întreabă, cer lămuriri. Acei ochii frumoși triști, care nu știu de ce simt ce simt, de ce a trebuit să nu mai fi aici, de ce când au nevoie nu te pot auzii sau vedea. Nu știu, nu înțeleg, de multe ori nu primesc explicații, iar atunci când le primesc ori nu realizează ce le spui, ori ar vrea să schimbe ceva. Dar ei nu pot să schimbe, niciodată, căci ei doar se obișnuiesc, ei nu decid. Și după un timp, chiar se obișnuiesc, nu mai stau cu ochii ațintiți pe geam, nu te mai strigă, nu mai întreabă de tine, gata s-au obișnuit cu gândul că nu mai ești acolo, că nu le mai răspunzi la întrebări și chemări, că n-o să fii nici să îi duci mâine la școală sau grădiniță, că te văd, poate, în aceeași perioadă în fiecare an, sau poate că nu te vor mai vedea niciodată. Nu, ei nu încetează să spere niciodată, nu încetează să le fie dor, nu încetează durerea pe care o au în suflețele, doar s-au adaptat și s-au obișnuit cu toate astea.

Uneori cresc și se întreabă de ce deciziile luate de alții au dreptul să îi rănească, și poate că n-ar trebui să aibă, dar mereu va fi așa, nu doar în cazul lor, ci poate a tuturor copiilor, a tuturor oamenilor. Ar vrea să vă aducă înapoi, sau să vă oprească din a mai pleca, ar vrea poate, să vă țină în brațe pentru o viață întreagă, să vă spună să rămâneți lângă ei, dar de cele mai multe ori nu o fac, vă fac cu mâna în timp ce au lacrimi în ochi și zâmbetul pe buze, și vă așteaptă cu sufletul la fel de plin și data viitoare, în cazul în care vă mai întoarceți vreodată la ei; apoi tăcuți, cu sufletul strâns, cu multa iubire ce încă nu v-au dat-o, se întorc în lumea lor obișnuită, unde voi n-o să fiți, nici mâine, nici poimâine, probabil nici peste câteva luni, și-și trăiesc viața cu care au trebuit să se obișnuiască.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mission News Theme by Compete Themes.