Am văzut săptămâna trecută două filme bune distribuite de Ro Image 2000, The Commuter și Downsizing, și am zis să revin cu un articol în care să vă povestesc despre amândouă și cam care ar fi motivele pentru care ar trebui să le vedeți și voi.
Pe principiul una bună și una rea, trebuie să recunosc faptul că Downsizing nu prea mi-a plăcut pentru că mă așteptam la cu totul altceva din trailer, dar The Commuter a întrecut așteptările pe care le aveam.
Acum să le luăm pe rând și să vă explic ce și cum:
The Commuter spune povestea lui Liam Neeson, un fost polițist care ajunge pasager în trenul terorii unde este abordat de o femeie care îi spune că trebuie să identifice un alt pasager care are informații care nu ar trebui să ajungă niciodată publice. Totul se complică în momentul în care aflăm că femeia face parte dintr-o organizație care este infiltrată în poliție și familia lui Liam se află în pericol dacă acesta nu reușește să ducă la bun sfârșit misiunea.
Filmul are un scenariu bine gândit și a reușit să mă țină atent pe toată durata lui chiar dacă acțiunea se petrece 98% din timp în acel tren. De asemenea, sunt și câteva momente amuzante pe acolo și mi-a plăcut că am reușit să râd la un film de acțiune.
Downsizing prezintă un scenariu în care omenirea se află pe punctul de a se sfârși și singura variantă ar fi ca oamenii să se micșoreze până la dimensiuni de 12 cm pentru a economisi spațiu și a polua mai puțin.
Dacă ar fi să vorbim despre lecții de viață și să vedem filmul dintr-o perspectivă mai filosofică aș spune că este unul destul de bun pentru că arată că nu poți schimba caracterul oamenilor dacă îi micșorezi și că indiferent de situație aceștia tot se vor împărți în pături sociale și vor fi unii care vor vrea să profite de situație.
Ceea ce nu mi-a plăcut este faptul că după prima parte a filmului nu prea mai avem comparații între oamenii micșorați și cei de dimensiuni normale. Totul pare ca și cum ne-am fi mutat într-un alt univers unde există doar oameni mici și apoi aflăm că abia 3% din populație fusese micșorată. M-a făcut să mă întreb unde sunt restul.
Părerea mea este că filmul a fost salvat într-un fel de apariția lui Dușan și Ngoc Lan Tran. Mai multe nu aș vrea să vă spun pentru că am ajunge în zona de spoilere, dar sper că veți avea timp să ajungeți la cinema și să vedeți filmele.