Press "Enter" to skip to content

Succesul înseamnă ceea ce înțelegem noi prin el

Succesul vine din noi, din ceea ce ne dorim noi, din ceea ce facem noi. Nu există o definiție care să spună ce realizări se încadrează în acest  succes, ci, succes înseamnă rezultat favorabil, reușită, izbândă, indiferent de felul și natura izbânzii.

Pentru fiecare om succesul înseamnă altceva, dacă pentru unul înseamnă să fie director peste o companie, pentru celălalt poate însemna să facă oamenii să fie mai buni, să vândă o bicicletă sau să reușească să facă prăjituri acasă. Cum spuneam succesul nu constă dor în realizarea anumitor lucruri, și contrar a ceea ce credem noi, să ai succes nu înseamnă obligatoriu să ai bani și o poziție înaltă. Deci da, poți fi un om de succes și dacă nu ai iaht-uri și avioane personale, și dacă ai văzut sau nu toată lumea.

Majoritatea persoanelor îți vor spune altceva despre succes, pentru că noi, ca oameni, am ajuns să-l asociem cu avuția și cu cât de cunoscuți suntem. În schimb, inclusiv o afacere de succes poate fi una mică, care nu în mod obligatoriu, te propulsează printre cei mai bogați oameni.

Succesul este aceea destinație la care noi vrem să ajungem, indiferent că e pe fundul mării, pe dealuri, la poalele munților sau în vârful lor. În timp ce alții ne privesc de sus, de acolo de pe crestele celor mai înalți munții, noi poate suntem fericiți, aici, pe fundul oceanului, în locul acesta în care am sperat să ajungem toată viața. De aceea spun că succesul înseamnă altceva pentru fiecare, pentru că avem țeluri și idealuri diferite, și fiecare își dorește de la viața lui, altceva. Asta este normal, și bine, ce nu este bine, este când anumite persoane cred că numai succesul lor este valid, fiind singura formă de succes. Așa că dacă faceți ce vă place, vă depășiți pe voi zilnic, și ați împlinit tot ceea ce vă doreați, mai mult ca sigur că sunteți oameni de succes, indiferent de ce zice unul sau altul. Și oricum drumul până la acest succes, este dificil indiferent de caz, și doar pentru că cineva crede că are mai mult succes ca și tine, nu înseamnă că a muncit pentru el la fel de mult ca tine.

Deci bucurați-vă de ceea ce faceți, și tindeți spre succes, oriunde s-ar afla acesta pentru voi. Când faceți lucrurile cu implicare și devotament, nu poate ieși decât bine. Și priviți succesul oamenilor din jurul vostru așa cum este el, și așa cum îl văd ei. Succesul înseamnă ceea ce înțelegem noi prin el.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Servicii SEO oferite de către profesioniștii de la serviciiseo.biz