Press "Enter" to skip to content

Hepatita cronică cu virus B: diagnostic și tratament

Hepatita cronică cu virus B se caracterizează prin următoarele elemente: nivele crescute ale TGP > 6 luni; markeri virali sugestivi (pentru reactivarea unei hepatite cronice B, purtătorul cronic de virus B, etc.); prezenţa sau absenţa simptomelor bolii hepatice cronice; modificări anatomo – patologice evaluate prin puncţia – biopsie hepatică. Diagnosticul de certitudine este pus pe baza puncției – biopsie hepatice care diferențiază hepatita cronică de ciroza hepatică.  Anual, hepatita B este răspunzatoare de peste milion de decese, ceea ce face ca virusul hepatitei B să fie considerat unul dintre cauzele majore de morbiditate şi mortalitate, reprezentînd o importantă problemă de sănătate publică. România este situată într-o zonă cu o incidenţă mare a infecţiei cu virusul hepatitei B, dar în urma vaccinării obligatorii la nou-născuţi, în vestul Europei incidenţa hepatitei B a scăzut.

Factori de risc pentru hepatita B

  Hepatita B se răspândește prin contactul cu sânge sau alte fluide ale organismului de la o persoană infectată. Riscul de infecție cu virusul hepatitei B crește în:

  • contact sexual neprotejat cu mai mulți parteneri sexuali sau cu cineva care este infectat cu virusul hepatitei B; heterosexuali;
  • împărțirea acelor în timpul utilizării consumului de droguri intravenoase;
  • copil născut dintr-o mamă infectată cu virusul hepatitei B;
  • un loc de muncă care te expune la sângele uman, în mediul sanitar (persoanal medical, de la medic până la infirmieră, cu o incidență mai crescută a infecției cu virus B între medicii stomatologi, centrele de transfuzii);
  • pacienții ce au nevoie de hemodializă sau pacienții cu hemofilie;
  • manichiură, tatuaje, piercing;
  • călătoriile în regiuni cu rate ridicate de infectare cu virusul hepatitei B, cum ar fi Asia, Insulele Pacificului, Africa și Europa de Est.

 

Simptomatologia din hepatita cronică B

Tabloul clinic poate fi şters, pacientul având hepatită cronică cu o evoluţie asimptomatică şi să fie diagnosticat întâmplător (atunci când merge să-și facă analizele la un moment dat). Alteori evoluţia este simptomatică, pe primul plan situându-se astenia fizivă, disconfortul în hipocondrul drept, anorexie, intoleranţă la unele alimente, meteorism abdominal (simptomele sunt nespecifice). Examenul clinic obiectiv evidenţiază stigmatele cutaneo-mucoase sugestive pentru o boală hepatică cronică, hepatomegalie. Episoadele de intensificare a activităţii se asociază cu icter.

Investigații paraclinice în hepatita cronică B

Testele biochimice uzuale indică valori crescute ale transaminazelor (TGP, TGO), gamaglutamil – transferazei (GGT), fosfatazei alcaline (FA) (ultimele două în formele colestatice); colinesteraza serică este scăzută, gamma globulinele crescute. Creşterea transaminazelor corespunde activităţii inflamatorii, iar a gamma globulinelor cu activitatea mezenchimală şi fibroza hepatică. La acest stadiu se poate preciza doar existenţa unei hepatite cronice dar nu şi etiologia. Trebuie efectuaţi markerii virusologici (treaptă de treaptă), imunologici, etc.

Examenul anatomo – patologic prin puncţie biopsie sub control laparoscopic (rar posibilă, dar cu sensibilitate şi specificitate de 98% faţă de 75% când fragmentul este obţinut percutan) este utilă pentru încadrarea afecţiunii şi poate da indicaţii asupra etiologiei. Evaluarea non-invazivă a fibrozei hepatice face parte integrantă din evaluarea pacientului cu boală hepatică cronică. Există diverse formule matematice care utilizează teste serologice (cel mai folosit în Europa este Fibrotestul, cel mai ieftin este testul APRI) şi metode care au la bază măsurarea rigidităţii (sau elasticităţii) hepatice, care în mod logic este proporțională cu fibroza (cea mai cunoscută fiind metoda care utilizează un aparat dedicat Fibroscan). Aceste metode practice au înlocuit în peste 95% din cazuri puncţia biopsie hepatică.

Examenele imagistice, cu excepţia unor cazuri selecţionate când colangiopancreatografia retrogradă endoscopică (CPRE) poate fi utilă (colangită sclerozantă), nu sunt valoroase în diagnosticul hepatitei cronice. Totuşi, ecografia se utilizează de rutină pentru afecţiuni colestatice, excluderea cirozei hepatice, a formaţiunilor expansive şi ca metodă de supraveghere pentru diagnosticul precoce a unui cancer hepatic.

Tratamentul pentru hepatita cronică B

În prezent, tratamentele pentru hepatita cronică cu virus B sunt următoarele:

  • Interferonul alfa standard (Interferon alfa 2a – Roferon, Interferon alfa 2b – Intron) şi Interferonul Pegilat alfa 2a (Pegasys) şi alfa 2b (PegIntron);
  • analogi nucleozidici: Lamivudină, Telbivudină şi Entecavir;
  • analogi nucleotidici: Adefovir şi Tenofovir.

Avantajele şi dezavantajele tratamentelor nucleoz(t)idice:

  • administrare orală zilnică;
  • toleranță bună a medicației;
  • supresie puternică a viremiei (ADN – VHB);
  • răspunsul terapeutic nesusținut după întrerupere;
  • risc de rezistență virală;
  • durată lungă sau nedefinită a tratamentului antiviral;
  • medicație mai ieftină în primul an (pe termen lung, la fel de scump ca și Interferonul).

Avantajele şi dezavantajele tratamentului cu Interferon Pegylat:

  • administrare săptămânală subcutanată;
  • toleranță mai puțin bună a medicației, cu numeroase efecte adverse;
  • supresie modestă a viremiei (ADN – VHB);
  • răspunsul terapeutic susținut după întrerupere;
  • absența riscului de rezistență virală;
  • durată finită a tratamentului antiviral;
  • medicație scumpă.

Efectele adverse al tratamentului cu Interferon alfa

Pe termen scurt Pe termen lung
  • febră;
  • mialgii;
  • cefalee;
  • sindrom pseudogripal.
  • oboseală, anorexie, insomnie, diaree, scădere ponderală, alopecie, mialgie, artralgie, anosmie;
  • hematologice (leucopenie, trombocitopenie);
  • psihiatrice (iritabillitate, labilitate afectivă, convulsii, depresii,vtendinţă de suicid, pierderea libidoului, reacţii schizoide, modificări de electroencefalogramă);
  • infecţii (tract urinar, respiratorii);
  • endocrinologice (alterări ale funcţiei tiroidiene, hipercalcemie, rezistenţă la insulină);
  • imunologice (imunopatii cu anticorpi diverşi, epanşament pleural, sarcoidoză);
  • medulare (supresie medulară);
  • oftalmologice (hemoragie retiniană, modificări de vedere);
  • cutanate (necroză cutanată, agravarea lichenului plan şi a psoriazisului);
  • intestinale (boală celiacă, enterită).

 

 

 

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Servicii SEO oferite de către profesioniștii de la serviciiseo.biz