Press "Enter" to skip to content

De ce le place copiilor să se joace?

Creativitatea copiilor este nemărginită. Ei pot defini lumi imaginare și pot avea cele mai famtastice aventuri fără să fie nevoie să iasă din propria curte. Cu cât le se oferă instrumente de joacă mai versatile și mai interesante, cu atât complexitatea ideilor pe care le vor avea va crește, dând naștere unor situații cu adevărat spectaculoase.

Dar de ce le place copiilor să se joace? Care sunt motivele din spatele acestor manifestări de-a dreptul creative și fascinante? Iată principalele motive:

Copiii vor să învețe

Unul dintre motivele principale pentru care cei mici aleg să se joace este pentru a învăța lucruri noi. Prin joacă, ei experimentează cu diverse situații de viață pe care le-au văzut sau de care au auzit, încearcă să le recreeze și să se pună în aceste situații. Acest gen de experiență îi face să reacționeze ca și cum s-ar afla cu adevărat în situația respectivă, și le poate pune în funcțiune atât gândirea creativă cât și pe cea critică. Astfel, ei învață să găsească soluții și să se adapteze mai ușor la anumiți factori ce pot interveni în viețile lor.

Lucrul în echipă

Primul lucru pe care îl poate observa oricine într-un loc de joacă activ, este felul în care copiii formează grupuri mai mari sau mai mici. Colaborarea în timpul jocului este la fel de importantă ca abilitatea de mai târziu de a se adapta unui mediu divers, cu persoane mai mult sau mai puțin compatibile.

Evadarea din lumea reală

Cu sau fără jucării, copiii sunt experți la crearea unor lumi fantastice, care au rolul de a-i transporta într-un univers pe care aceștia îl pot manipula singuri, fără a simți presiunea exercitată de o figură autoritară din exterior. Departe de problemele lumii reale, lumea jocului este întotdeauna un spațiu în care copilul se simte în siguranță deoarece îl poate modifica instantaneu. Indiferent de posibilele obstacole, întotdeauna există soluții și totul se termină cu bine.

Exersarea abilităților motrice

Cu cât copilul este mai tânăr, cu atât este mai important pentru acesta să-și exerseze îndemânarea fizică. Alergatul, săritul, mișcările în diverse ritmuri, cele de coordonare, dar și mișcările mici, făcute doar cu mâinile sau cu degetele sunt foarte importante pentru acest aspect. După cum știm, mișcarea cât mai variată contribuie la un stil de viață sănătos, iar de obicei, în joacă se pot propune o multitudine de mișcări diversificate. Adaugă și o jucarie copii în mix, iar copilul tău va avea o mare varietate de mișcări!

Punerea în practică a ideilor

Pentru o dezvoltare armonioasă atât din punct de vedere psihic, cât și emoțional, copilul are nevoie să fie independent (atât cât îi permit vârsta și nivelul său de gândire). Din acest punct de vedere, imaginația este o unealtă excelentă pentru a-i permite acestuia formularea și exprimarea liberă a gândurilor pe care le conține. Deasemenea, exprimându-și ideile, copilul poate învăța despre consecințe și ce efecte poate declanșa în jurul său, fiindu-i apoi ușor să concluzioneze singur ce a fost în beneficiul sau în detrimentul său dar și al celor din jur.

Joaca este un comportament pe cât de natural pe atât de necesar pentru dezvoltarea copilului, atât pe plan fizic cât și psihic și emoțional. Jucăriile le pot oferi copiilor nenumărate elemente adiționale, pentru a-și personaliza lumea creativă și pentru a-i mări atât potențialul de divertisment cât și pe cel educațional.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mission News Theme by Compete Themes.