Press "Enter" to skip to content

Cum se vor alimenta mașinile viitorului?

Preocuparea tot mai mare din societatea globală pentru mediu și efectele emisiilor de gaze nocive a adus o adevărată revoluție în industria auto. Iar importanța unor stații de încărcare pentru automobile electrice a crescut și ea exponențial.

Mașinile cu combustie internă au devenit blamate și tot mai multe țări se pregătesc deja să limiteze circulația acestora.

Mașinile electrice, mașinile anilor ce vin

În acest sens, din 2030 majoritatea statelor din Europa vor restricționa acest tip de autovehicule, până când ele vor fi complet interzise.

În fața acestui scenariul al viitorului apropiat, producătorii auto se află într-o cursă reală în căutarea mașinii eco friendly perfecte. Deja circulă pe șoselele lumii, inclusiv în România, tot mai multe modele, deși costul acestora este încă ridicat, iar rețeaua de încărcare cu energie electrică este încă într-o fază incipientă.

Oamenii se întreabă ce ne poate aduce viitorul în materie de mijloace de deplasare, dacă vom avea modele de mașini electrice performante mai ieftine, inclusiv unele populare, pe care orice șofer să și le permită. Și, mai ales, care este soluția cea mai bună pentru un grad mare de autonomie în materie de mobilitate?

Dacă programul referitor la autovehiculele electrice are un termen de 20 de ani de realizare, iar la ora actuală mașina electrică pare rezolvarea, specialiștii trebuie ca să treacă de cele mai mari hopuri: stațiile performante care să reducă la minim  timpul de reîncărcare a bateriei, o rețea extinsă de dispozitive ce pot realiza această alimentare a mașinilor electrice, plus stații de reîncărcare ce se pot instala acasă.

Experții consideră însă că, în câțiva ani, multe case vor avea deja prize de 380V, pentru a îmbunătăți viteza procesului de alimentare a autovehiculelor electrice. În plus, vor fi din ce în ce mai multe stații ultrarapide prin orașe și în afara acestora.

În prezent, există deja modele de mașini cu baterii electrice care permit, într-o stație de înaltă tensiune, o încărcare completă într-o oră sau dacă vorbim de un procentaj de 80% recuperare a bateriei în doar 40 de minute.

Ce alte variante de încărcare ale mașinilor electrice ne mai rezervă viitorul apropiat?

Desigur, cercetătorii din domeniu, vor să găsească și soluții pentru ceea ce vedem prin filmele SF: reîncărcarea prin inducție cu mașina în mișcare. Ideea de la care se pleacă este aceea ca însăși benzile de rulare auto existente în orașe și pe autostrăzi să poată permite bateriei  ca să se reîncarce chiar în timp ce autovehiculul se deplasează peste ele.

Inducția are avantajele unei conectări ușoare și a unei infrastructuri eco friendly.

Există deja mai mulți producători auto care studiază reîncărcarea prin mișcare de inducție. Evident, acest sistem uimitor la ora actuală, deși teoretic posibil, ar trebui ca să înceapă în orașele viitorului, acele orașe inteligente de care tot auzim în ultima vreme.

Și uite așa ajungem din nou la controversata tehnologie 5G. Inginerii vizionari afirmă că e foarte probabil ca mașina va fie dotată cu un dispozitiv 5G pentru încărcare. Așadar, accelerarea dezvoltării în această direcție va depinde și de evoluția conectivității.

Vom mai aștepta însă ceva vreme până când vom beneficia de încărcarea prin inducție. Totuși, un prim semn în această privință a apărut. Majoritatea fabricanților auto cu renume au echipe de specialiști care sunt concentrate pe sistemul de reîncărcare. Există deja încercări de succes care permit deja sistemul de încărcare wireless cu mașina în staționare.

O altă soluție de reîncărcare în mișcare care a fost studiată se bazează pe utilizarea roboților. Inteligența artificială se pare că ne va invada viața în deceniile viitoare, așa încât va trebui ca să ne adaptăm rapid la această schimbare totală de paradigmă.

Vrei să afli mai multe despre stațiile de încărcare pentru mașinile electrice? Intră pe site-ul volt.com.ro!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mission News Theme by Compete Themes.